Cetăţeanu
.ro
DESPRE NOI
Termo Service 2000 a fost înființată de doi dintre veteranii centralelor termice în România, având drept scop vânzarea, montarea, instalarea, punerea în funcțiune, asigurarea service-ului centralelor termice și autorizarea lor ISCIR, atât în București cât și în comunele limitrofe precum și acordarea asistenței tehnice de specialitate, efectuarea de expertize tehnice extrajudiciare și susținerea de cursuri tehnice și legislative. Efectuăm expertize tehnice extrajudiciare la centrale termice, cazane de apă caldă și coșuri de fum.
Media
- Începând cu data de 01 ianuarie 2008, conform [1] – art. I.1. “... este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru încăperile în care sunt aparate de utilizare aO situaţie foarte frecventă care a apărut odată cu avântul imobiliar care a cuprins România în ultimii ani o constituie demolarea clădirilor vechi şi construirea unor clădiri noi, mai înalteÎn foarte multe dintre ansamblurile rezidenţiale care s-au construit în anii trecuţi s-au instalat centrale murale cu cameră de ardere etanşă şi tiraj forţat. Această măsură a fost luată înPrintre piedicile pe care unele dintre Regiile de Termoficare le pun celor care doresc să se debranşeze şi să îşi instaleze un cazan mural de apă caldă (microcentrală) cu coş
- Din ce în ce mai des sunt construite blocuri de locuinţe la care bucătăria dă într-un balcon. Dezvoltatorii sau proprietarii respectivelor locuinţe instalează centrale termice murale în bucătărie iar conducteleÎn momentul de faţă, modul de instalare al conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere al centralelor termice murale de tip C – cu ventuză –În acest număr al revistei Tehnica Instalațiilor continuăm prezentarea noutățile pe care le aduce reglementarea tehnică „Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire centrală (revizuire și comasare normativeleCe condiţii trebuie să îndeplinească un detector de gaz pentru a putea fi introdus pe piaţă? Această întrebare este legitimă deoarece, în conformitate cu [1] – art. 1.1. „... este
- Singurul act normativ din România care reglementează modul de ieşire al conductelor concentrice de alimentare cu aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere (coşuri tip „ventuză”) în exteriorul clădirilorCazanele de tip C sunt acele cazane la care camera de ardere este etanşă faţă de încăperea în care este instalată. Conductele pentru admisia aerului necesar arderii / evacuarea gazelorÎn ultimul timp, cazanele termice care folosesc tehnica condensării gazelor de ardere, sunt denumite de către specialişti şi nu numai, din ce în ce mai des, cazane „în condensaţie”. DarO problemă care poate apărea în practică o reprezintă lungimea traseului pe care trebuie să îl parcurgă conductele concentrice ale cazanelor murale de tipul C1, lungime care poate fi mai
- Ţinând cont de presiunile pe care Uniunea Europeană le face asupra României de a-şi respecta obligaţiile pe care acesta şi le-a asumat încă din anul 2005 prin Legea 372/2005 privindJoi, 20 februarie 2014, în Sala VASILESCU KARPEN situată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) din bd. Dacia nr. 26, a avut loc Masa Rotuntă cu temaPREFAŢĂ Centralele termice reprezintă sursa principală de energie pentru prepararea agenţilor termici necesari asigurării condiţiilor de confort pentru consumatorii din clădiri.Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comiiei din 18 februarie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a instalaţiilor
- Societatea Experţilor Tehnici Extrajudiciari şi Consultanţi, din cadrul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, a avut în data de 21.09.2013, la sediul AGIR din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, treiO problemă care, în viziunea noastră, nu are în momentul de faţă un răspuns legislativ clar, o constituie durata termenului de garanţie pentru piesele de schimb ale centralelor termice murale...Într-o localitate din România am întâlnit o situaţie destul de ciudată: în jurul conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere ale unor centrale termice murale (coşUna dintre principalele dispozitive de siguranţă ale cazanelor este supapa de siguranţă. Cf. [1] – art. 2.2.2.1: „supapele de siguranţă au rolul de a proteja instalaţiile de încălzire centrală echipate
- În mod normal, termenii tehnici (în varianta lor corectă) se găsesc – sau ar trebui să se găsească – în actele legislative specifice domeniilor tehnice apărute în Monitorul Oficial şiÎn ziua de 19 octombrie 2012 a avut loc la Bucureşti, în sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental Conferinţa anuală a Reţelei de Excelenţă Lingvistică a limbii Române folosite în cadrulPe teren, din ce în ce mai des, în cazul centralelor termice cu ventuză, tip C1 se utilizează acoperirea terminalului conductelor de admisie aer / evacuare gaze de ardere cuUna dintre neclarităţile care apar în NTPEE-2008 [1] şi care lasă loc la interpretări şi abuzuri este cea referitoare la numărul robinetelor care trebuie să se monteze înaintea unui aparat
- In momentul de faţă, în întreaga Uniune Europeană se pune un accent din ce în ce mai mare asupra protejării mediului...In mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalaţiilor” atrăgeam atenţia asupra situaţiei coşurilor de fum din ţara noastră...În Prescripția Tehnică PT A1-2010 „Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.În mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalațiilor” atrăgeam atenția asupra necesității apariției unui Normativ referitor la coșurile de fum: atât pentru centralele cu tiraj natural, cât și pentru
- În numărul 2(43)/2007 al revistei “Tehnica instalațiilor” am publicat articolul „Codiții pentru instalarea centralelor murale în baie”...O dată cu apariţie crizei economice, deţinătorii aparatelor de încălzit consumatoare de combustibil cu puterea mai mică de 400 kW au început să devină tot mai reticenţi la acceptarea efectuăriiO data cu sosirea anotimpului rece, la reprezentantele producatorilor de aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos incep sa sune la telefon din ce in ce maiIn ultimul timp, au inceput sa apara pe internet din ce in ce mai multe oferte de la firme / persoane fizice care repara si apoi comercializeaza placi electronice ale
- Din pacate, in momentul de fata, in Romania, evacuarea gazelor de ardere a cazanelor murale instalate in blocuri de locuinte nu este reglementata ...Prin natura profesiei intram in contact cu foarte multi responsabili cu supravegherea lucrarilor de instalare, montare, reparare si intretinere(RSL) si responsabili cu verificarea tehnica in functionare a aparatelor (RVT) atestatiTitlul acestui articol poate parea un nonsens dar, din pacate, este o realitate. In practica, de multe ori prescriptiile tehnice sunt ignorate ("lasa ca merge si asa") sau nu suntReformarea Directivei privind performanta energetica a cladirilor (Directiva 2010/31/CE) a adus modificari importante in ceea ce priveste cerintele inspectiei cazanelor si a instalatiilor de incalzire, comparativ cu versiunea din 2002
- Continuam in acest numar prezentarea unor cazuri periculoase de instalare a conductelor de admisie / evacuare a gazelor de ardere ale centralelor de tip C deoarece, din pacate, numarul acestoraPana nu demult, masurarea si testarea parametrilor energetici / de mediu ai cazanelor si ai sistemelor de climatizare nu a fost considerata o problema importanta de catre UE ...Una dintre problemele care este mai puţin cunoscută de firmele / persoanele autorizate ISCIR pentru instalare / PIF cazane de apă caldă ce intră sub incidenţa prescripţiei tehnice PT A1-2002La inceputul anului 2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Prescriptia Tehnica ISCIR [1]. Pornind de la aceasta prescriptie tehnica, vom considera cazul in care o firma dore.te
- Începând cu data de 01 ianuarie 2008, conform [1] – art. I.1. “... este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru încăperile în care sunt aparate de utilizare aO situaţie foarte frecventă care a apărut odată cu avântul imobiliar care a cuprins România în ultimii ani o constituie demolarea clădirilor vechi şi construirea unor clădiri noi, mai înalteÎn foarte multe dintre ansamblurile rezidenţiale care s-au construit în anii trecuţi s-au instalat centrale murale cu cameră de ardere etanşă şi tiraj forţat. Această măsură a fost luată înPrintre piedicile pe care unele dintre Regiile de Termoficare le pun celor care doresc să se debranşeze şi să îşi instaleze un cazan mural de apă caldă (microcentrală) cu coşDin ce în ce mai des sunt construite blocuri de locuinţe la care bucătăria dă într-un balcon. Dezvoltatorii sau proprietarii respectivelor locuinţe instalează centrale termice murale în bucătărie iar conducteleÎn momentul de faţă, modul de instalare al conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere al centralelor termice murale de tip C – cu ventuză –În acest număr al revistei Tehnica Instalațiilor continuăm prezentarea noutățile pe care le aduce reglementarea tehnică „Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire centrală (revizuire și comasare normativeleCe condiţii trebuie să îndeplinească un detector de gaz pentru a putea fi introdus pe piaţă? Această întrebare este legitimă deoarece, în conformitate cu [1] – art. 1.1. „... esteSingurul act normativ din România care reglementează modul de ieşire al conductelor concentrice de alimentare cu aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere (coşuri tip „ventuză”) în exteriorul clădirilorCazanele de tip C sunt acele cazane la care camera de ardere este etanşă faţă de încăperea în care este instalată. Conductele pentru admisia aerului necesar arderii / evacuarea gazelorÎn ultimul timp, cazanele termice care folosesc tehnica condensării gazelor de ardere, sunt denumite de către specialişti şi nu numai, din ce în ce mai des, cazane „în condensaţie”. DarO problemă care poate apărea în practică o reprezintă lungimea traseului pe care trebuie să îl parcurgă conductele concentrice ale cazanelor murale de tipul C1, lungime care poate fi maiŢinând cont de presiunile pe care Uniunea Europeană le face asupra României de a-şi respecta obligaţiile pe care acesta şi le-a asumat încă din anul 2005 prin Legea 372/2005 privindJoi, 20 februarie 2014, în Sala VASILESCU KARPEN situată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) din bd. Dacia nr. 26, a avut loc Masa Rotuntă cu temaPREFAŢĂ Centralele termice reprezintă sursa principală de energie pentru prepararea agenţilor termici necesari asigurării condiţiilor de confort pentru consumatorii din clădiri.Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comiiei din 18 februarie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a instalaţiilorSocietatea Experţilor Tehnici Extrajudiciari şi Consultanţi, din cadrul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, a avut în data de 21.09.2013, la sediul AGIR din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, treiO problemă care, în viziunea noastră, nu are în momentul de faţă un răspuns legislativ clar, o constituie durata termenului de garanţie pentru piesele de schimb ale centralelor termice murale...Într-o localitate din România am întâlnit o situaţie destul de ciudată: în jurul conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere ale unor centrale termice murale (coşUna dintre principalele dispozitive de siguranţă ale cazanelor este supapa de siguranţă. Cf. [1] – art. 2.2.2.1: „supapele de siguranţă au rolul de a proteja instalaţiile de încălzire centrală echipateÎn mod normal, termenii tehnici (în varianta lor corectă) se găsesc – sau ar trebui să se găsească – în actele legislative specifice domeniilor tehnice apărute în Monitorul Oficial şiÎn ziua de 19 octombrie 2012 a avut loc la Bucureşti, în sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental Conferinţa anuală a Reţelei de Excelenţă Lingvistică a limbii Române folosite în cadrulPe teren, din ce în ce mai des, în cazul centralelor termice cu ventuză, tip C1 se utilizează acoperirea terminalului conductelor de admisie aer / evacuare gaze de ardere cuUna dintre neclarităţile care apar în NTPEE-2008 [1] şi care lasă loc la interpretări şi abuzuri este cea referitoare la numărul robinetelor care trebuie să se monteze înaintea unui aparatIn momentul de faţă, în întreaga Uniune Europeană se pune un accent din ce în ce mai mare asupra protejării mediului...In mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalaţiilor” atrăgeam atenţia asupra situaţiei coşurilor de fum din ţara noastră...În Prescripția Tehnică PT A1-2010 „Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.În mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalațiilor” atrăgeam atenția asupra necesității apariției unui Normativ referitor la coșurile de fum: atât pentru centralele cu tiraj natural, cât și pentruÎn numărul 2(43)/2007 al revistei “Tehnica instalațiilor” am publicat articolul „Codiții pentru instalarea centralelor murale în baie”...O dată cu apariţie crizei economice, deţinătorii aparatelor de încălzit consumatoare de combustibil cu puterea mai mică de 400 kW au început să devină tot mai reticenţi la acceptarea efectuăriiO data cu sosirea anotimpului rece, la reprezentantele producatorilor de aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos incep sa sune la telefon din ce in ce maiIn ultimul timp, au inceput sa apara pe internet din ce in ce mai multe oferte de la firme / persoane fizice care repara si apoi comercializeaza placi electronice aleDin pacate, in momentul de fata, in Romania, evacuarea gazelor de ardere a cazanelor murale instalate in blocuri de locuinte nu este reglementata ...Prin natura profesiei intram in contact cu foarte multi responsabili cu supravegherea lucrarilor de instalare, montare, reparare si intretinere(RSL) si responsabili cu verificarea tehnica in functionare a aparatelor (RVT) atestatiTitlul acestui articol poate parea un nonsens dar, din pacate, este o realitate. In practica, de multe ori prescriptiile tehnice sunt ignorate ("lasa ca merge si asa") sau nu suntReformarea Directivei privind performanta energetica a cladirilor (Directiva 2010/31/CE) a adus modificari importante in ceea ce priveste cerintele inspectiei cazanelor si a instalatiilor de incalzire, comparativ cu versiunea din 2002Continuam in acest numar prezentarea unor cazuri periculoase de instalare a conductelor de admisie / evacuare a gazelor de ardere ale centralelor de tip C deoarece, din pacate, numarul acestoraPana nu demult, masurarea si testarea parametrilor energetici / de mediu ai cazanelor si ai sistemelor de climatizare nu a fost considerata o problema importanta de catre UE ...Una dintre problemele care este mai puţin cunoscută de firmele / persoanele autorizate ISCIR pentru instalare / PIF cazane de apă caldă ce intră sub incidenţa prescripţiei tehnice PT A1-2002La inceputul anului 2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Prescriptia Tehnica ISCIR [1]. Pornind de la aceasta prescriptie tehnica, vom considera cazul in care o firma dore.teÎncepând cu data de 01 ianuarie 2008, conform [1] – art. I.1. “... este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru încăperile în care sunt aparate de utilizare aO situaţie foarte frecventă care a apărut odată cu avântul imobiliar care a cuprins România în ultimii ani o constituie demolarea clădirilor vechi şi construirea unor clădiri noi, mai înalteÎn foarte multe dintre ansamblurile rezidenţiale care s-au construit în anii trecuţi s-au instalat centrale murale cu cameră de ardere etanşă şi tiraj forţat. Această măsură a fost luată înPrintre piedicile pe care unele dintre Regiile de Termoficare le pun celor care doresc să se debranşeze şi să îşi instaleze un cazan mural de apă caldă (microcentrală) cu coşDin ce în ce mai des sunt construite blocuri de locuinţe la care bucătăria dă într-un balcon. Dezvoltatorii sau proprietarii respectivelor locuinţe instalează centrale termice murale în bucătărie iar conducteleÎn momentul de faţă, modul de instalare al conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere al centralelor termice murale de tip C – cu ventuză –În acest număr al revistei Tehnica Instalațiilor continuăm prezentarea noutățile pe care le aduce reglementarea tehnică „Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire centrală (revizuire și comasare normativeleCe condiţii trebuie să îndeplinească un detector de gaz pentru a putea fi introdus pe piaţă? Această întrebare este legitimă deoarece, în conformitate cu [1] – art. 1.1. „... esteSingurul act normativ din România care reglementează modul de ieşire al conductelor concentrice de alimentare cu aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere (coşuri tip „ventuză”) în exteriorul clădirilorCazanele de tip C sunt acele cazane la care camera de ardere este etanşă faţă de încăperea în care este instalată. Conductele pentru admisia aerului necesar arderii / evacuarea gazelorÎn ultimul timp, cazanele termice care folosesc tehnica condensării gazelor de ardere, sunt denumite de către specialişti şi nu numai, din ce în ce mai des, cazane „în condensaţie”. DarO problemă care poate apărea în practică o reprezintă lungimea traseului pe care trebuie să îl parcurgă conductele concentrice ale cazanelor murale de tipul C1, lungime care poate fi maiŢinând cont de presiunile pe care Uniunea Europeană le face asupra României de a-şi respecta obligaţiile pe care acesta şi le-a asumat încă din anul 2005 prin Legea 372/2005 privindJoi, 20 februarie 2014, în Sala VASILESCU KARPEN situată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) din bd. Dacia nr. 26, a avut loc Masa Rotuntă cu temaPREFAŢĂ Centralele termice reprezintă sursa principală de energie pentru prepararea agenţilor termici necesari asigurării condiţiilor de confort pentru consumatorii din clădiri.Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comiiei din 18 februarie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a instalaţiilorSocietatea Experţilor Tehnici Extrajudiciari şi Consultanţi, din cadrul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, a avut în data de 21.09.2013, la sediul AGIR din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, treiO problemă care, în viziunea noastră, nu are în momentul de faţă un răspuns legislativ clar, o constituie durata termenului de garanţie pentru piesele de schimb ale centralelor termice murale...Într-o localitate din România am întâlnit o situaţie destul de ciudată: în jurul conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere ale unor centrale termice murale (coşUna dintre principalele dispozitive de siguranţă ale cazanelor este supapa de siguranţă. Cf. [1] – art. 2.2.2.1: „supapele de siguranţă au rolul de a proteja instalaţiile de încălzire centrală echipateÎn mod normal, termenii tehnici (în varianta lor corectă) se găsesc – sau ar trebui să se găsească – în actele legislative specifice domeniilor tehnice apărute în Monitorul Oficial şiÎn ziua de 19 octombrie 2012 a avut loc la Bucureşti, în sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental Conferinţa anuală a Reţelei de Excelenţă Lingvistică a limbii Române folosite în cadrulPe teren, din ce în ce mai des, în cazul centralelor termice cu ventuză, tip C1 se utilizează acoperirea terminalului conductelor de admisie aer / evacuare gaze de ardere cuUna dintre neclarităţile care apar în NTPEE-2008 [1] şi care lasă loc la interpretări şi abuzuri este cea referitoare la numărul robinetelor care trebuie să se monteze înaintea unui aparatIn momentul de faţă, în întreaga Uniune Europeană se pune un accent din ce în ce mai mare asupra protejării mediului...In mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalaţiilor” atrăgeam atenţia asupra situaţiei coşurilor de fum din ţara noastră...În Prescripția Tehnică PT A1-2010 „Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.În mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalațiilor” atrăgeam atenția asupra necesității apariției unui Normativ referitor la coșurile de fum: atât pentru centralele cu tiraj natural, cât și pentruÎn numărul 2(43)/2007 al revistei “Tehnica instalațiilor” am publicat articolul „Codiții pentru instalarea centralelor murale în baie”...O dată cu apariţie crizei economice, deţinătorii aparatelor de încălzit consumatoare de combustibil cu puterea mai mică de 400 kW au început să devină tot mai reticenţi la acceptarea efectuăriiO data cu sosirea anotimpului rece, la reprezentantele producatorilor de aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos incep sa sune la telefon din ce in ce maiIn ultimul timp, au inceput sa apara pe internet din ce in ce mai multe oferte de la firme / persoane fizice care repara si apoi comercializeaza placi electronice aleDin pacate, in momentul de fata, in Romania, evacuarea gazelor de ardere a cazanelor murale instalate in blocuri de locuinte nu este reglementata ...Prin natura profesiei intram in contact cu foarte multi responsabili cu supravegherea lucrarilor de instalare, montare, reparare si intretinere(RSL) si responsabili cu verificarea tehnica in functionare a aparatelor (RVT) atestatiTitlul acestui articol poate parea un nonsens dar, din pacate, este o realitate. In practica, de multe ori prescriptiile tehnice sunt ignorate ("lasa ca merge si asa") sau nu suntReformarea Directivei privind performanta energetica a cladirilor (Directiva 2010/31/CE) a adus modificari importante in ceea ce priveste cerintele inspectiei cazanelor si a instalatiilor de incalzire, comparativ cu versiunea din 2002Continuam in acest numar prezentarea unor cazuri periculoase de instalare a conductelor de admisie / evacuare a gazelor de ardere ale centralelor de tip C deoarece, din pacate, numarul acestoraPana nu demult, masurarea si testarea parametrilor energetici / de mediu ai cazanelor si ai sistemelor de climatizare nu a fost considerata o problema importanta de catre UE ...Una dintre problemele care este mai puţin cunoscută de firmele / persoanele autorizate ISCIR pentru instalare / PIF cazane de apă caldă ce intră sub incidenţa prescripţiei tehnice PT A1-2002La inceputul anului 2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Prescriptia Tehnica ISCIR [1]. Pornind de la aceasta prescriptie tehnica, vom considera cazul in care o firma dore.teÎncepând cu data de 01 ianuarie 2008, conform [1] – art. I.1. “... este obligatorie montarea detectoarelor automate de gaze naturale pentru încăperile în care sunt aparate de utilizare aO situaţie foarte frecventă care a apărut odată cu avântul imobiliar care a cuprins România în ultimii ani o constituie demolarea clădirilor vechi şi construirea unor clădiri noi, mai înalteÎn foarte multe dintre ansamblurile rezidenţiale care s-au construit în anii trecuţi s-au instalat centrale murale cu cameră de ardere etanşă şi tiraj forţat. Această măsură a fost luată înPrintre piedicile pe care unele dintre Regiile de Termoficare le pun celor care doresc să se debranşeze şi să îşi instaleze un cazan mural de apă caldă (microcentrală) cu coşDin ce în ce mai des sunt construite blocuri de locuinţe la care bucătăria dă într-un balcon. Dezvoltatorii sau proprietarii respectivelor locuinţe instalează centrale termice murale în bucătărie iar conducteleÎn momentul de faţă, modul de instalare al conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere al centralelor termice murale de tip C – cu ventuză –În acest număr al revistei Tehnica Instalațiilor continuăm prezentarea noutățile pe care le aduce reglementarea tehnică „Normativ pentru proiectarea, executarea și exploatarea instalațiilor de încălzire centrală (revizuire și comasare normativeleCe condiţii trebuie să îndeplinească un detector de gaz pentru a putea fi introdus pe piaţă? Această întrebare este legitimă deoarece, în conformitate cu [1] – art. 1.1. „... esteSingurul act normativ din România care reglementează modul de ieşire al conductelor concentrice de alimentare cu aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere (coşuri tip „ventuză”) în exteriorul clădirilorCazanele de tip C sunt acele cazane la care camera de ardere este etanşă faţă de încăperea în care este instalată. Conductele pentru admisia aerului necesar arderii / evacuarea gazelorÎn ultimul timp, cazanele termice care folosesc tehnica condensării gazelor de ardere, sunt denumite de către specialişti şi nu numai, din ce în ce mai des, cazane „în condensaţie”. DarO problemă care poate apărea în practică o reprezintă lungimea traseului pe care trebuie să îl parcurgă conductele concentrice ale cazanelor murale de tipul C1, lungime care poate fi maiŢinând cont de presiunile pe care Uniunea Europeană le face asupra României de a-şi respecta obligaţiile pe care acesta şi le-a asumat încă din anul 2005 prin Legea 372/2005 privindJoi, 20 februarie 2014, în Sala VASILESCU KARPEN situată la sediul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România (AGIR) din bd. Dacia nr. 26, a avut loc Masa Rotuntă cu temaPREFAŢĂ Centralele termice reprezintă sursa principală de energie pentru prepararea agenţilor termici necesari asigurării condiţiilor de confort pentru consumatorii din clădiri.Regulamentul delegat (UE) nr. 811/2013 al Comiiei din 18 februarie 2013 de completare a Directivei 2010/30/UE a Parlamentului European şi a Consiliului în ceea ce priveşte etichetarea energetică a instalaţiilorSocietatea Experţilor Tehnici Extrajudiciari şi Consultanţi, din cadrul Asociaţiei Generale a Inginerilor din România, a avut în data de 21.09.2013, la sediul AGIR din Bucureşti, Calea Victoriei nr. 118, treiO problemă care, în viziunea noastră, nu are în momentul de faţă un răspuns legislativ clar, o constituie durata termenului de garanţie pentru piesele de schimb ale centralelor termice murale...Într-o localitate din România am întâlnit o situaţie destul de ciudată: în jurul conductelor de admisie aer necesar arderii / evacuare gaze de ardere ale unor centrale termice murale (coşUna dintre principalele dispozitive de siguranţă ale cazanelor este supapa de siguranţă. Cf. [1] – art. 2.2.2.1: „supapele de siguranţă au rolul de a proteja instalaţiile de încălzire centrală echipateÎn mod normal, termenii tehnici (în varianta lor corectă) se găsesc – sau ar trebui să se găsească – în actele legislative specifice domeniilor tehnice apărute în Monitorul Oficial şiÎn ziua de 19 octombrie 2012 a avut loc la Bucureşti, în sala Rapsodia a Hotelului Intercontinental Conferinţa anuală a Reţelei de Excelenţă Lingvistică a limbii Române folosite în cadrulPe teren, din ce în ce mai des, în cazul centralelor termice cu ventuză, tip C1 se utilizează acoperirea terminalului conductelor de admisie aer / evacuare gaze de ardere cuUna dintre neclarităţile care apar în NTPEE-2008 [1] şi care lasă loc la interpretări şi abuzuri este cea referitoare la numărul robinetelor care trebuie să se monteze înaintea unui aparatIn momentul de faţă, în întreaga Uniune Europeană se pune un accent din ce în ce mai mare asupra protejării mediului...In mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalaţiilor” atrăgeam atenţia asupra situaţiei coşurilor de fum din ţara noastră...În Prescripția Tehnică PT A1-2010 „Aparate de încălzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos cu puteri nominale ≤ 400 kW”, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.În mai multe numere anterioare ale revistei “Tehnica Instalațiilor” atrăgeam atenția asupra necesității apariției unui Normativ referitor la coșurile de fum: atât pentru centralele cu tiraj natural, cât și pentruÎn numărul 2(43)/2007 al revistei “Tehnica instalațiilor” am publicat articolul „Codiții pentru instalarea centralelor murale în baie”...O dată cu apariţie crizei economice, deţinătorii aparatelor de încălzit consumatoare de combustibil cu puterea mai mică de 400 kW au început să devină tot mai reticenţi la acceptarea efectuăriiO data cu sosirea anotimpului rece, la reprezentantele producatorilor de aparate de incalzit alimentate cu combustibil solid, lichid sau gazos incep sa sune la telefon din ce in ce maiIn ultimul timp, au inceput sa apara pe internet din ce in ce mai multe oferte de la firme / persoane fizice care repara si apoi comercializeaza placi electronice aleDin pacate, in momentul de fata, in Romania, evacuarea gazelor de ardere a cazanelor murale instalate in blocuri de locuinte nu este reglementata ...Prin natura profesiei intram in contact cu foarte multi responsabili cu supravegherea lucrarilor de instalare, montare, reparare si intretinere(RSL) si responsabili cu verificarea tehnica in functionare a aparatelor (RVT) atestatiTitlul acestui articol poate parea un nonsens dar, din pacate, este o realitate. In practica, de multe ori prescriptiile tehnice sunt ignorate ("lasa ca merge si asa") sau nu suntReformarea Directivei privind performanta energetica a cladirilor (Directiva 2010/31/CE) a adus modificari importante in ceea ce priveste cerintele inspectiei cazanelor si a instalatiilor de incalzire, comparativ cu versiunea din 2002Continuam in acest numar prezentarea unor cazuri periculoase de instalare a conductelor de admisie / evacuare a gazelor de ardere ale centralelor de tip C deoarece, din pacate, numarul acestoraPana nu demult, masurarea si testarea parametrilor energetici / de mediu ai cazanelor si ai sistemelor de climatizare nu a fost considerata o problema importanta de catre UE ...Una dintre problemele care este mai puţin cunoscută de firmele / persoanele autorizate ISCIR pentru instalare / PIF cazane de apă caldă ce intră sub incidenţa prescripţiei tehnice PT A1-2002La inceputul anului 2010 a fost publicata in Monitorul Oficial al Romaniei Prescriptia Tehnica ISCIR [1]. Pornind de la aceasta prescriptie tehnica, vom considera cazul in care o firma dore.te
Contact
Adresa
TERMO SERVICE 2000 SRL, Calea Serban Voda 108 Bucuresti, Sector 4Informatii bancare
J40/2473/1997 CUI: RO 9336021 RO76INGB0000999904213611 ING BankDesigned and Developed by Incorom